Sfaturi pentru a supraviețui verii, când copiii nu merg la școală

Cei mici se plictisesc ușor în timpul vacanței de vară. Toți știm cum stă treaba. Dvs. nu vă vedeți capul de treabă, iar copiii nu au activitate. Cu toate acestea, există câțiva pași simpli prin care vă puteți feri de stres, vă puteți mulțumi copiii și vă puteți bucura de timp pentru dvs.

Organizarea nu trebuie să fie plictisitoare

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este sedentarizarea copilului întreaga zi, petrecând ore-n șir în fața computerului sau televizorului, dar este foarte ușor să se ajungă la această situație în timpul lunilor de vară. O idee grozavă este să stați cu copiii și să planificați o combinație sănătoasă de distracție și stimulare mentală. O altă idee minunată este să-i faceți să încerce o activitate nouă în fiecare săptămână, astfel vor învăța mai multe despre activitățile care le plac, descoperind și alternative la televizor sau jocuri pe computer.

 

Prieteni de familie

Este foarte util să păstrați legătura cu familiile prietenilor copilului dvs. Se poate să existe mămici sau tătici care stau acasă și care ar putea să aibă ocazional grijă de copiii dvs. Ați putea și să aveți grijă de copii, cu schimbul, pentru ca toată lumea să beneficieze de timp liber. Acesta nu este doar un mijloc util de a crea niște relații benefice, ci și de a extinde orizonturile copilului și de a-i diversifica activitățile. Includerea prietenilor în jocuri și proiecte este o metodă grozavă de a vă relaxa, iar copilul își va face noi prieteni și va consolida prieteniile existente.

Ați putea de asemenea să organizați o mini-olimpiadă sau un campionat de fotbal între copiii din zonă și părinții lor, în parc, sau să organizați o excursie la plajă. Vechea zicală „Unde-s mulți, puterea crește”, este foarte adevărată, iar joaca devine astfel mai sigură.

 

Profitați la maxim de spațiul verde

Organizarea de excursii de-o zi va stimula copilul și-l va încuraja să se desprindă de ecranele luminoase. Grădinile zoologice sau muzeele nu sunt destinate exclusiv excursiilor cu școala, ci pot reprezenta un mijloc de conectare a familiei, precum și o metodă grozavă prin care copiii pot învăța lucruri noi.

Un proiect de familie foarte bun este realizarea unei liste cu zece animale, înaintea excursiei la grădina zoologică, și-apoi o explorare pentru găsirea și fotografierea fiecărui animal de pe listă sau un concurs pentru aflarea unei informații despre fiecare animal de pe listă.

Ieșirile în familie nu trebuie să coste o avere. Există numeroase metode de a vă menține copilul activ, fără bani, când vremea este bună. În funcție de vârstă, puteți obține ore întregi de distracție, ducându-i la terenuri de sport sau frisbee.

Desigur, activitățile în aer liber vin la pachet cu riscul genunchilor murdari și hainelor pătate. Deși puteți scăpa rapid de murdăria de pe piele, cu textilele pătate, situația e diferită. Mai jos veți descoperi cum să îndepărtați petele încăpățânate de iarbă și noroi, cu ajutorul produselor Vanish pentru îndepărtarea petelor. Acum puteți petrece mai mult timp cu copiii și mai puțin timp gândindu-vă la spălat!